Desi unora nu le suna bine, la inceput, atunci in 1990, societatea civila din Romania s-a organizat cu ajutorul banilor multimiliardarului american George Soros. Momentul a fost unul foarte important, mai ales in lipsa oricaror practici de participare civica, intr-o societate etatista si paranoica. Inca si astazi mai auzim ecourile unor clisee care vedeau in filantropia lui Soros interese oculte, etichetindu-l pe acesta in fel si chip (cuvinte care nu merita a fi reproduse) si asta in ciuda faptului ca a facut, prin modul inteligent de a finanta programele sale, mai mult pentru Romania decit a facut oricare alt politician in viata de pe la noi. O buna parte din elita noastra civica si economica s-a format, din ’90 si pina astazi, la universitati occidentale, pe banii lui Soros. Evident, in acea perioada tulbure, in lipsa unui cadru legal adecvat, sub numele de fundatii sau asociatii au aparut fel de fel de entitati care au zdruncinat increderea romanilor in misiunea altruista a sectorului ONG. Acestea se ocupau cu diverse magarii, de la importul fara taxe de masini straine si pina la tocarea discretionara a unor fonduri „scapate“ de stat. Un moment de cotitura a survenit in 1994 cind, odata cu cresterea interesului Uniunii Europene pentru Romania, au aparut si primele intentii de finantare a unor programe civice, de catre ONG-uri. In lipsa unui cadru institutional (si de frica deturnarii fondurilor, poate) citiva oameni responsabili au pus bazele Fundatiei pentru Dezvoltarea Societatii Civile (FDSC). In „razboiul“ cu autoritatile, FDSC si Centras (fundatie aparuta in 1995 cu finantare americana), au inregistrat o serie de succese notabile in sprijinirea sectorului ONG. Aceste doua fundatii au devenit centre de resurse pentru intregul sector. De-a lungul timpului, sectorul societatii civile organizate s-a diversificat si s-a profesionalizat. Asa se face ca au aparut diverse organizatii, dintre care cele mai vizibile au fost cele care si-au asumat rolul de watch dog al vietii politice. Nu putem sa nu mentionam la aceasta categorie organizatii precum Pro Democratia, Grupul pentru Dialog Social (GDS) sau APADOR-CH. Intre timp, procesul de profesionalizare a ONG-urilor a continuat si au aparut think-tank-urile, care nu se margineau doar la rolul de ciine de paza al democratiei si al libertatilor cetatenesti, ci propuneau solutii si politici pe baza unor studii bine documentate. In aceasta categorie, reprezentativa este Societatea Academica din Romania (SAR).
In 1999, Fundatia pentru o Societate Deschisa (FSD) – fundatie finantata de George Soros –, sustinea cu multe milione de dolari diferite proiecte de politici publice si de creare de bune practici in mai toate sectoarele esentiale si subfinantate de stat: educatie, sanatate, justitie, cultura, minoritati, asistenta rurala, programe de dezvoltare economica. Fundatia „duduia“ de activitate si trebuia descentralizata. In mod inteligent, megaproiectele s-au transformat in fundatii relativ independente. Asa au aparut in intreaga tara (Timisoara, Cluj, Iasi, Bucuresti) fundatiile care au format reteaua Soros Open Network (SON). Cu timpul, Soros a redus finantarea intr-un mod ingenios, conditionind treptat alocarea banilor de atragerea de fonduri din terte surse, obligind astfel fundatiile sa devina competitive si sustenabile, examen la care au trecut cea mai mare parte dintre ele.
Perioada 2000-2003 a fost marcata de doua trasaturi principale. Prima a aparut pe fondul regresului practicilor democratice (afectate de puterea crescuta a PDSR), dar si al anemiei partidelor de opozitie. Principalii critici ai derapajelor puternicului partid au fost liderii societatii civile, iar presa din acea perioada ne sta marturie. A doua caracteristica a aparut pe fondul finantarii puternice a sectorului (in special prin programe PHARE) si a constat in dezvoltarea si achizitionarea unor seturi de competente in diferite sectoare ale societatii, care depaseau de multe ori, din punct de vedere calitativ, ce a mai ramas in administratie. De fapt, o buna parte din oamenii bine pregatiti de la stat au migrat spre sectorul ONG, determinind cresterea numarului acestora si consolidarea organizatiilor existente.
Sectorul ONG a fost singurul care a reusit sa „absoarba“ pentru tara integral banii de preaderare destinati Romaniei si chiar a obtinut suplimentari de fonduri, pastrind in economie bani pierduti de alte sectoare. Venirea la putere in 2004 a Aliantei DA a determinat un oarecare regres, cel putin la capitolul imagine. Cauzele s-au datorat inregimentarii politice a unor figuri emblematice pentru oengisti, dar si migrarii spre administratie, pe posturi de responsabilitate, a unora mai putin cunoscuti, dar care, prin plecarea lor, au lipsit sectorul de competentele si de radicalitatea lor. Cele mai cunoscute nume ajunse in politica au fost Monica Macovei (APADOR-CH) si Renate Weber (Fundatia Soros).
Un rol foarte important il au, chiar daca nu sint la fel de vizibile precum ONG-urile civice si polemice, organizatiile specializate care ajuta sau asista autoritatile din domeniile lor prin dezvoltarea de politici publice si bune practici. Acestea piloteaza diferite modele care, de cele mai multe ori, se dovedesc inovative si eficiente in rezolvarea problemelor sistemice. Doua astfel de modele de succes sint Centrul pentru Politici si Servicii de Sanatate si Centrul Educatia 2000+.
Continuarea profesionalizarii ONG-urilor si perspectiva unei perioade de seceta in finantari dupa aderarea la UE, plus perspectiva aparitiei fondurilor structurale au determinat o parte din organizatiile non-guvernamentale sa adope practici specifice firmelor, dezvoltind produse si servicii (publicatii, consultanta) destinate pietei/domeniului in care ele functioneaza. Competentele dobindite le permit. In orice caz, acestea au competente peste sectorul IMM, in ceea ce presupune accesarea fondurilor europene si in aplicarea procedurilor de implementare a proiectelor ce vor fi finantate de UE. Viitorul apartine intr-o buna masura ONG-urilor de consultanta.
Tot ONG-urile au fost acelea care si-au asumat o felie masiva din sectorul de servicii sociale, furnizind, in locul statului, servicii populatiei defavorizate. Acest sector ar trebui sa se bucure de o mai mare pretuire si, implicit, de finantare de la stat, caci oamenii acestia au dreptate cind spun ca merita acele fonduri, mai ales unde fac treaba statului. Este dreptul lor si e spre binele nostru.
Am fost intrebat daca exista ONG-uri „la moda“. Recunosc, am fost putin uluit de o astfel de idee, dar ea este cit se poate de pertinenta. Adevarul e ca sectorul trebuie sa fie mereu „la moda“ si in ton cu prioritatile identificate de marii finantatori: fonduri globale de finantare, UE, programe ale Natiunilor Unite sau ale filantropilor si ale donatorilor internationali. Evident, nevoile societatii nu sint mereu aceleasi, nu mai finantam astazi rezolvarea unor probleme specifice inceputurilor din ’90, iar misiunea unora a devenit pe parcurs anacronica si a trebuit schimbata. Adevarul este ca oengistii isi cam schimba profilurile si in functie de tendintele majore ale finantatorilor. Dar sa interpretam aceasta drept realism si adaptabilitate.
Istoria sectorului non-guvernamental este presarata si de diverse prezente exotice, de felurite organizatii non-guvernamentale ale partidelor politice, de organizatii de apartament puse pe dat tunuri, dar acestea nu sint reprezentative pentru sector.
Am lasat pentru sfirsit una dintre ideile care a bintuit mereu sistemul. Pentru mai mult timp, multora le-a parut rau ca sectorul nu a fost mai coeziv. Acestia si-ar fi dorit aparitia unor federatii sau confederatii care sa fie reprezentative pentru cit mai multi. Unii s-au imaginat in frunte, capatuiti cu nebanuite puteri de negociere cu politicul. Dar spre norocul nostru, al tuturor, acest lucru nu s-a intimplat. Ciprian Ciucu
Filed under: NGO
