Taxa pe prostie

Taxa de prima inmatriculare ar trebui sa devina studiu de caz in facultatile de Stiinte politice, la masteratele de guvernare sau de politici publice. Ar fi exemplul perfect despre cum se iau decizii politice dupa ureche, in functie de interese opace, in mod incoerent si fara logica.
In ceea ce priveste fundamentarea deciziei de a se introduce aceasta taxa, in mod evident nu a existat nici un studiu, nu s-au facut prospectii (altele decit cea financiara), „masura“ nejustificindu-se prin nici o politica publica de o anume coerenta.

Initatorii voiau o taxa care sa protejeze interesele operatorilor de pe piata de automobile din Romania. Evident, protectionismul, desi aplicat in cele mai inventive forme de Uniunea Europeana, nu este acceptat la nivelul pietei unice, din care Romania face parte. La rindul ei, Uniunea practica forme ascunse de protectionism (standarde de calitate, reguli legate de provenienta bunurilor, proceduri de achizitii) fata de cei din afara sa, dar in interior nu lasa loc de tocmeala. Asa ca era evident ca se va autosesiza in fata masurii protectioniste luate de Cabinetul Tariceanu.

Bilciul a inceput cind i s-au atribuit acestei taxe conotatii de taxa de mediu. Argumentele promotorilor au balansat in functie de moment si de vorbitor. Ba ca e o masura fiscala care sa protejeze industria autohtona, ba ca va proteja sanatatea oamenilor, ba ca e o taxa care sa previna invazia hirburilor, ba ca e o taxa europeana care sa contribuie la atingerea obiectivelor de mediu, ba ca este o simpla taxa necesara inmatricularii automobilelor, ba ca este o taxa pe poluare si fel de fel de comunicari haotice. Evident, principiile care stau la baza variantelor de mai sus sint total diferite. Intr-o tara normala unde fiscalitatea nu este la cheremul unui Voda, taxele trebuie sa se bazeze pe principii. Iar in functie de aceste principii taxa respectiva urmeaza niste destinatii: galeata numita buget de stat, masuri de impadurire, drumuri si infrastructura, masuri de innoire a parcului auto de genul programului „Rabla“, echipamente de masurare a poluarii aerului etc.

Adevarul este ca Guvernul este impins grabit spre un deznodamint previzibil inca de la inceput si relevat de experienta similara a Poloniei: va da banii inapoi celor care au achitat-o. Din povestea asta, Guvernul iese prost pe toate planurile. Va trebui sa cedeze in fata Comisiei Europene, va trebui sa cedeze in fata cetatenilor, care incep nemultumiti sa se organizeze si sa apeleze la justitie, va trebui sa cedeze in fata partidelor politice care vor taxa la rindul lor nepopularitatea masurii.
In esenta, taxa, asa protectionista cum este, nu este o idee proasta. Dar sa stim si noi, daca o platim, pentru ce o platim si sa mai stim si ce se face cu banii pe care ii dam. La infrastructura noastra, care nu se va imbunatati simtitor in urmatorii 5 ani, o avalansa de hirburi este exact ce nu ne trebuie. In majoritatea oraselor mari din tara circulatia este aproape impracticabila. Se vor baga banii in infrastructura? Nu. Pentru asta avem programate deja fonduri structurale de la UE. Iar daca tot vom fi invadati de rablele Occidentului, aduse de saracia romanului, de ce am mai dat bani in fiecare an pe programul „Rabla“? Sa le luam unor norocosi masini noi?

Romania este pe penultimul loc in Europa in ceea ce priveste numarul de masini noi pe cap de locuitor. Schimbarea parcului auto se face cu alte instrumente mult mai eficiente, care tin de piata, si nu de guvernamint. In tarile apusului nu-ti permiti masini vechi din cauza asigurarilor. Si abia astepti sa scapi de ele, taxa pentru o masina veche fiind mai mare decit rata uneia noi. Iar problemele de mediu se rezolva mult mai elegant altfel, dupa principiul „platesc atit cit poluez“. Taxarea nu se face in functie de capacitatea motorului, ci prin accizele la benzina. Cita benzina ard, atita poluez si atita platesc. Dar pentru asta trebuie curaj si ceva minte. Curaj sa mai cresti pretul benzinei si sa explici ca luxul si comoditatea se platesc daca ii afectezi prin emisiile automobilului tau pe cei din jur. Politicile publice si guvernarea nu sint o stiinta chiar asa de dificila daca iti rezervi ceva timp si le gindesti. Si chiar daca nu gindesti: macar sa binevoiesti si sa tragi cu ochiul in curtea vecinului polonez si tot mai inveti ceva. Daca prostia s-ar taxa, cabinetul Tariceanu ar da faliment. Pina atunci ne falimenteaza pe noi.
Si uite cum o masura necesara va deveni de neaplicat din cauza modului in care a fost deja aplicata.