Rolul predarii istoriei nu se rezuma la a trasmite cunostite elevilor, ci dimpotriva, istoria, prin natura sa are rolul de a transmite si insufla valori sociale. De modul in care se preda istoria la clasa depinde si ce fel de valori va internaliza elevul, respectiv viitorul cetatean. Istoria, asa cum se preda la scoala, poate forma prejudecati xenofobe, rasiste, poate induce clisee periculoase, sau dimpotriva, poate contribui la promovarea unor valori frumoase, dezirabile social (inclusiv la nivel european), precum toleranta, pacea si democratia.
Tin profesorii de istorie pasul cu noile abordari si standarde europene?
Are profesorul de istorie capacitatea de a se debarasa de abordarile didactice ce apartin trecutului (in special trecutului comunist, puternic ideologizant) si de a acepta noi abordari conform cu standardele europene de predare a istoriei? Profesorii de istorie (o categorie de profesori mai conservatoare) au resimtit un adevarat impact (care pentru unii a fost echivalentul unui soc) profesional, datorat schimbarii abordarii predarii istoriei dupa decembrie 89. Masuri care sa asigure anumite standarde in predare s-au tot luat, dar au putut profesorii tine pasul cu aceste masuri? Avem cadru legislativ, avem manuale, dar avem nevoie si de profesori care sa accepte noi abordari.
Profesori „vechi” – Profesori „noi”; Manuale vechi – manuale noi
Cum arata profilul unui vechi tip de profesor, specie care se doreste a fi pe cale de dispartie si profilul unui profesor nou?
Cateva trasaturi ale profesorului de tip vechi sunt urmatoarele: isi bazeza predarea pe o prelegere plictisitoare, o insiruire de evenimente si de nume; nu accepta mai multe surse de informare pentru tratarea unui eveniment, se erijeaza in sursa unica de informatie pentru elevi si studenti; nu incurajeaza o abodare critica a materiei si nu contextualizeza declarandu-se depozitarul adevarului ultim.
Profilul profesorului nou este antitetic: in primul rand incurajeaza gandirea si tratarea critica a evenimentelor si nu se declara sursa unica de informare pentru elevi si fiind doar un mediator intre elevi si sursele de informare; contextualizeaza si ofera elevilor libetatea de a-si forma propria interpretare cu privire la un eveniment sau altul. De exemplu, in acest context, elevul ar avea libertatea sa judece singur daca batalia lui Stefan cel Mare de la Vaslui, cu turcii a fost un eveniment foarte important (conform abordarii si izvoarelor romanesti) sau daca au insemnat doar niste vagi tulburari la granita Imperiului Otoman (conform izvoarelor si interpretarilor turcesti).
Manualul vechi este un manual care se bazeaza pe evocarea conflictelor, a figurilor proeminente ale istoriei, insirate de-a lungul timpului istoriei. Este un manual cu un incarcat continut emotional care supraccentueaza rolul unui natiuni in istorie. Neglijeza viata sociala, culturala si economica si viata de zi cu zi. Pune un importan accent pe transmiterea de informatii greu digerat (memorat)
Manualul nou (mai bine spus manualele noi, deorece manual nou presupune existenta si a altor manuale alternative) este este un manul care trateaza tendinte economice, sociale si politice, accepta mai multe puncte de vedere (interpretari) asupra evenimentelor istorice si incerca sa abordeze evenimentele obiectiv si cu detasare. Aceasta este caracterizarea pe scurt unui manual de istorie conceput dupa standardele europei occidentale.
Demintizarea pesonajelor istorice nu este acelsi lucru cu ridiculizare lor.
Istoria este plina de mituri si trebuie demitizata. Demitizarea istoriei nu este totuna cu ridiculizarea acesteia. Unii oameni au tendinta de a inlocui mitul unui voievod cu o caricatura a acestuia.
Eu cred ca profesorii de istorie au in job description obigatia de a transmite valori democratice, bazate pe toleranta si abordari interculturale, care sa incurajeze acceptarea in general a unor puncte de vedere diferite.
Filed under: Educatie, Resurse educatie | Tagged: Educatie, elevi, Istorie, profesori
Da asta e o dezbatere furtunoasa!
Iti dau eu un sfat. Baga o gagica dezbracata. O sa vina lumea buluc si o sa lase si comentari. Bine, nu despre istorie sau prosti din astea, ci despre gagica aia dezbracata. Dar ori si cat.
@dadatroll
Da, in sfarsit am un comentariu pe post-ul asta. Multumesc dadatroll ca te intereseaza subiectul.
In ceea ce priveste sfatul… nu stiu daca gagica s-ar asorta cu blogul asta. Nu neapart traficul ma intereseaza ci subiectele pe care le prpun. Daca nu exista comentarii inseamna ca nu identific io cum trebuie temele cu potential polemic. Ma gandeam la solutia ta si la tema ma despre istorie. Ai cumva poze cu Elena din Troia dezbracata? As ar face cu sigurnata ca lumea sa se buluceasca pe blogul asta…
Desi pare desueta, istoria este importanta si in societatea asta agitata, fara repere ori chef de studiu.
Sunt profesoara de istorie, pentru ca profesoara mea din clasa a V a si-a facut asa de bine treaba, incat m-a “molipsit” si pe mine (am terminat facultatea in 1997). Pot sa afirm, fara teama ca as gresi, ca studiul istoriei iti ofera cea mai vasta cultura generala; de la chimie, pana la filologie, un istoric adevarat trebuie sa posede cunostinte care sa-l ajute in munca sa.
Si eu am abordat la clasa stilul acesta “nou”; de fapt, e nou pentru societatea romaneasca. Consider ca nu datele memorate (adesea cu sila) reprezinta “cheia” activitatii la istorie (pentru asa ceva exista dictionare si enciclopedii, de unde afli imediat ziua si anul desfasurarii vreunui eveniment). Rolul profesorului este de a-i face pe copii sa “intre” in atmosfera epocii in discutie, sa faca legaturi intre evenimente-oameni-decizii, sa inteleaga mecanismul cauza-efect. Dincolo de datele concrete, probate prin documente (este o regula de baza ca in istorie sa se lucreze cu date concrete, nu cu supozitii), am inserat in prezentarile de la clasa muzica din epoca studiata, copiii au desenat cladiri cu arhitectura specifica, am organizat chiar concursuri de dans, pe epoci istorice (cu costumatia aferenta), am prezentat documentare, poze (cumparate de mine, de la arhive), copiii au imaginat intamplari cu personaje din epoci istorice (din diferite clase sociale, in ipostaze diferite). Am fost cu copiii la muzee; am predat lectia afara, in parcul scolii (dupa modelul antichitatii). Rezultatele nu au intarziat sa apara. Atmosfera degajata, chef de ora si de profesor; ideile au fost mai usor retinute. Ii provoc mereu, mai ales pe cei mai mari (sunt la o scoala generala), sa explice ceea ce au inteles, sa argumenteze (asta lipseste aproape cu desavarsire din actul educational romanesc); ma pot intreba, lejer, orice nu au inteles. Imi place rumoarea aceea creatoare care se creaza la clasa.
Interesant este ca am primit “bobarnace” din partea colegilor, mai ales a celor mai in varsta, care se considera agresati de stilul acesta. Sunt convinsi ca nu incerc decat sa imi castig popularitatea in randul elevilor si , mai ales, “ce e cu galagia aia la ore?”. Repet, nu este galagie, ci dialog profesor-elevi. Ei nu inteleg ca acesta este si felul meu de a fi. Nu agreez scorteala, amorteala, infatuarea, fuga de responsabilitate.