Se ştie sau se intuieşte: cînd gîndirea îşi pierde puritatea sau vigilenţa, iar respectul faţă de spirit se stinge, atunci vapoarele şi automobilele circulă anapoda, valabilitatea şi autoritatea riglei de calcul inginereşti, ca şi acelea ale matematicii băncilor şi bursei se clatină, apare haosul.
Hermann Hesse
Am văzut la televizor, filmat cu camera ascunsă, cum un poliţist îşi deplîngea incompetenţa acuzînd faptul că nu se poate pune cu mafia taximetriştilor de la aeoportul Băneasa. Cazul ar putea părea patetic dacă situaţia nu ar fi generalizată, deci de natură să ne îngrijoreze la modul foarte serios. Tot la televizor am văzut cum poliţiştii din Craiova „negociază” încetarea conflictului dintre două clanuri mafiote pe cale de a se tăia cu săbiile şi de a se împuşca cu pistoale adevărate în loc de a-i lua pe sus. Şi am mai văzut la televizor cum hoţii de lemne le întoc pur şi simplu spatele rangerilor din parcurile naţionale după ce au ras cîte o pădure protejată de lege, lăsîndu-i pe aceşti pădurari cu ochii-n soare. Vedem zilnic pe stradă cum cei mai mulţi dintre noi pur şi simplu sfidează regulile de circulaţie, cum alţii murdăresc munţii şi apele, cum termenul de „disciplină în construcţii” este lipsit de conţiut şi exemplele pot continua relevînd o realitatea greu de evitat. Mai toţi calcă în picioare orice normă care le iese în cale, fie că se află într-o instituţie publică sau pur şi simplu pe stradă: respectarea legii este astăzi excepţie, regula este viceversa.
http://www.petitieonline.ro/petitie-p66371048.html
Poate diminuarea autorităţii statului este un efect „natural” al postmodernismului, alături de fragmentarea societăţii şi de consumerism. Dar cu siguranţă dimensiunile autoritatii statului, cea legislativă, privind respectarea legilor, şi cea simbolică, au mult de suferit. Deconstrucţia comunismului şi a omnipotenţei statului în raport cu cetăţenii săi a depăşit cu mult astăzi imaginaţia acelora care se simţeau ameninţaţi de stat în anii ’90. Din păcate s-a ajuns la a nu ne mai simţi apăraţi şi protejaţi de stat, prin de reprezentanţii acestuia, acele instituţii capacitate ca atare. Ne dorim poliţişti mai fermi şi pădurari cu glonţ pe ţeavă. Din cîte îmi aduc aminte, i-am delegat statului (implicit reprezentanţilor acestuia) dreptul de a folosi violenţa cu chibzuinţă atunci cînd am acceptat să-mi fac buletin şi am decis să fiu cetăţean (nerenunţînd la cetăţenie), avem un contract social şi o grămadă de anexe la acest contract sub formă de legi. Lipsa de fermitate a agenţilor statului, batjocura cu care sunt trataţi (din vina lor) şi faptul că nu ne protejează legile şi drepturile în faţa celor mai puternici sau în faţa celor mai bogaţi dintre noi, mă fac să cred că statul nu foloseşte dreptul de a folosi violenţa (a se citi simbolic) în mod corespunzător şi adaptat realităţilor sociale de astăzi.
Cel puţin pe termn scurt autoritatea simbolică a statului pare compromisă. Deşi îmi vine greu să o spun, educaţia aşa cum se prezintă ea astăzi nu mai poate fi o soluţie, inclusiv pe termen mediu. Ceea ce am putea face ar fi să reîntărim autoritatea legislativă, adică să cerem mai mult statului să vegheze şi să aplice mai temeinic legile, începînd chiar cu cele din categoria „perturbarea liniştii publice”. Altfel, calitatea vieţii nostre va avea din ce în ce mai mult de suferit din cauza unei societăţi rătăcitoare din punct de vedere valoric şi a crşterii, în progresie geometrică, a numărului de nesimţiţi pe kilometru pătrat. Aplicarea temeinică alegii are pînă la urmă şi un efect educativ. Problema românilor nu mai este aceea că sunt needucaţi ci aceea că sunt neamendaţi cum trebuie.
Un mesaj electoral bazat pe ordine si lege va avea anul acesta un impact mult mai mare decît cel bazat pe dreptate şi adevăr de acum patru ani; un mesaj pînă la urmă şi în esenţă autoritar, care-mi repugna acum 10-12 ani din cauza unei confuzii. Cofundam autoritatea cu autoritarismul. Dar autoritatea nu se poate defini decît în democraţie deoarece autoritatea înseamna legitimitate. Puterea care exercită actul de autoritate, delegarea, limitele şi perspectivele autorităţii trebuie să fie şi sunt statuate ca atare. Statul trebuie să-şi creeze mecanismele de sancţionare a abaterilor, fie că aceste abateri se petrec în sensul slăbirii autorităţii, fie în cel al excesului de autoritate. Acum avem un deficit de autoritate.
Un nou guvern va trebui să exerseze politicle de toleranţă zero fie că este vorba de agesiuni pe stradă, săbii şi pistoale, sau de furtul cu pixul, din birouri. O misiune mult mai grea pentru că noii guvernanţi nu vor mai avea de luptat doar cu „sistemul ticăloşit” ci chiar cu „cetăţeanul ticăloşit” poate chiar de sistem.
În tot acest timp politicienii apelează la tertipuri administrative pentru a-şi desemna fovoriţii pentru poziţia de Şef al Departamentului Naţional Anticorupoţie. Ce ar mai fi de spus?
Completat sub: r Educatie | Tagged: administratie, ciucu, comentarii, Educatie, Politica, politici publice
