Cine gestioneaza violenta? (observator cultural)

Una dintre ideile fundamentale ale statului modern este cea a contractului social, descrisă în cartea cu acelaşi nume de Jean Jacques Rousseau. Cu teoria sa politică, larg acceptată, încep, în anul întîi, cursurile facultăţilor de Ştiinţe Politice şi de Drept. Ştim deci, încă de prin secolul al XVII-lea, că noi, cetăţenii, recunoaştem monopolul statului asupra violenţei şi aşteptăm ca statul să-şi exercite acest monopol în mod eficient şi spre binele nostru. Cu alte cuvinte, noi, cetăţenii, renunţăm la dreptul nostru la violenţă în beneficiul organizaţiilor statului, în speţă al Poliţiei, care gestionează acest drept în numele nostru. Prin urmare, poliţia este cea care trebuie să acţioneze împotriva acelora care nu-i recunosc acest drept de monopol, deci împotriva cetăţenilor violenţi care atentează la un stil de viaţă trăită în mod responsabil şi tihnit. De cel puţin 70 de ani, românii au probleme serioase cu organizaţia sau cu organizaţiile desemnate să gestioneze violenţa. Vreo 50 de ani aceste instituţii au făcut uz de violenţă împotriva propriilor cetăţeni, iar de 20 de ani coabitează cu diferite grupări interlope pe care nu le deranjează prea mult. Un ziarist specializat în acest subiect spunea că harta clanurilor interlope din Bucureşti nu s-a schimbat în ultimii 10 ani.

Poliţia română pare incapabilă să răspundă la cea mai simplă dintre toate sarcinile ce-i revin. Să aibă grijă ca viaţa cetăţeanului onest, liniştit şi plătitor de taxe să nu fie tulburată şi încărcată cu griji suplimentare, cum ar fi să-şi păzească la tot pasul pielea de infractori. Primul indicator al acestei stări de fapt este incapacitatea Poliţiei de a fi proactivă. Poliţia română funcţionează exclusiv pe bază de sesizări, plîngeri sau cereri. În procedurile ei nu se regăsesc implicarea proactivă, prevenţia, descurajarea şi, mai ales, capacitatea de autosesizare.

 

Am aflat cu stupefacţie că, de ceva vreme, se cer taxe de protecţie pînă şi pentru magazinele „de firmă“ din mallurile din Bucureşti, de parcă ar fi nişte tarabe de la colţ de stradă. Am aflat şi că Bucureştiul este împărţit între opt clanuri care-şi dispută zonele de influenţă din sectoare. Unul dintre clanuri, cel care, neinspirat, a atacat firma de pază dintr-un mall, este condus de un subofiţer al Ministerului de Interne. Exemplele în care afirmaţiile de mai sus sînt susţinute de realitate sînt nenumărate, iar presa a dezvoltat, în ultimul timp, un apetit real pentru a ni le prezenta. Politicienii par depăşiţi de realităţile străzii, dacă este să-i credem pe oamenii de la televizor care proclamă la unison disoluţia puterii statului. Eu, ca şi dumneavoastră, dacă aş fi un politician cinstit, m-aş simţi lovit direct în onoarea mea dacă, după ce am muncit în campanie şi am cîştigat puterea, aş avea surpriza că la masa mea s-au aşezat alţii, care şi-au cîştigat partea lor de putere doar pentru că aparţin unor clanuri interlope.

 

În momentul în care statul nu va mai ţine neapărat la monopolul său asupra violenţei, cetăţenii se vor vedea nevoiţi să-şi asigure singuri aceste servicii şi se vor arăta din ce în ce mai dispuşi să plătească pentru ele. Exact aşa cum au făcut deja mallurile. Pentru a ne asigura securitatea, vom prevedea în bugetul nostru sume tot mai consistente pentru sisteme de siguranţă performante şi pentru aparatură de supraveghere, pentru contracte cu firme care să ne păzească permanent bunurile şi integritatea fizică. Cei bogaţi, care îşi vor permite, îşi vor achiziţiona locuinţe în zone cu circuit închis, cu magazine şi cu servicii de educaţie şi de sănătate proprii, şi vor încerca să se ferească de o societate din ce în ce mai scăpată de sub control. Companiile private de securitate şi de asigurare de servicii de ordine vor concura serviciile publice de siguranţă şi de ordine. Fenomenul este deja prezent în societatea noastră. De exemplu, în România există de două ori mai mulţi angajaţi la firmele de securitate şi pază decît în poliţie. Astfel, cheltuielile publice vor fi reduse în timp, iar influenţa şi aşa precară a Poliţiei asupra siguranţei cetăţeanului îşi va face şi mai puţin simţită prezenţa. Tot ei, cei bogaţi, vor fi şi cei care vor deţine puterea politică. Din ce în ce mai izolaţi în maşinile lor performante şi blindate, vor fi mereu departe de realităţile care se vor agrava şi care, şi astăzi, par să-i depăşească. Acela va fi momentul în care contractul social va fi uitat, şi nu pare un moment foarte îndepărtat: statului nu i se va mai recunoaşte monopolul absolut asupra violenţei.